21.07.2023
”Competențe digitale pentru angajații Orange - I, Digital”, un al doilea proiect Orange România derulat printr-o finanțare europeană acordată dezvoltării competențelor digitale ale angajaților, a ajuns cu succes la final
Un al doilea proiect Orange România SA, ”Competențe digitale pentru angajații Orange - I, Digital”, destinat dezvoltării competențelor din domeniul Tehnologiei informației și a comunicațiilor ale angajaților Orange aflați în afara Bucureștiului și a județului Ilfov, a ajuns la final, peste 450 de beneficiari încheind cu succes etapele sale pe 30 iunie 2023.
Proiectul, care a primit o finanțare nerambursabilă în valoare de 1.167.133,50 de lei (valoarea totală a proiectului fiind de 2.802.918,20 lei), s-a încheiat cu succes, după o prelungire de 7 luni a perioadei de derulare, acoperind toate cerințele necesare acordării finanțării. Proiectul și-a propus să îmbunătățească prin formare nivelul de cunoștințe, competențe și aptitudini ale angajaților Orange România care își desfășoară activitatea în sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor, sector economic cu potențial competitiv conform Strategiei Naționale pentru Competitivitate și în domeniul tehnologiei informaționale și de comunicații, spațiu și securitate, domeniu de specializare inteligentă potrivit Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare și Inovare.
Proiectul ”Competențe digitale pentru angajații Orange - I, Digital”, cod MySMIS 149315, implementat în perioada 11.05.2021 – 30.06.203, a vizat 450 de angajați și a avut ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare și de cunoștințe cu privire la TIC în toate departamentele din Orange România, pentru a spori inovația și fluența digitală pentru toți angajații. Gândit pentru a fi parte integrată din procesul de transformare digitală ce le oferă tuturor angajaților posibilitatea de dezvoltare a abilităților TIC, proiectul și-a propus să-i ajute pe cei din Orange să înfrunte lumea digitală mai ușor și să o gestioneze cu mai multă agilitate.
”Am încheiat cu bine un nou parcurs de inițiere și consolidare a cunoștințelor din zona de digital, la care au participat colegii noștri din întreaga țară. Finanțarea oferită ne-a permis să derulăm și în teritoriu proiecte de digitalizare complexe implementate deja intern și care au avut ca target colegi din toată România. Păstrez, alături de echipa din spatele proiectului, aceeași încredere că toate cursurile la care au luat parte angajații Orange România vor contribui la creșterea și dezvoltarea abilităților lor digitale & ITC și suntem mândri și recunoscători că am putut beneficia de această oportunitate oferită prin finanțarea europeană”, a declarat Luiza Müller, Human Resources Director Orange România.
„I, Digital” a îndrumat și însoțit fiecare angajat în călătoria sa de dezvoltare, oferind context pentru a explora și interacționa cu mediul big data și mediul TIC. Implementarea proiectului s-a realizat pe o durată de 25 de luni în regiuni mai puțin dezvoltate ale României. Trainerii specializați cu experiență în domeniu au format angajații Orange România în cadrul unei serii complexe de cursuri finanțate de Uniunea Europeană.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014–2020.
Date de contact beneficiar: Orange România, Str. Lascăr Catargiu, nr. 47-53, Europe House, București, România
Adresa e-mail:pr@orange.ro