4 canale AXN şi Travel Channel la Orange TV

10 ian. 2014
/ /
4 canale AXN şi Travel Channel la Orange TV

Bucureşti, 10 ianuarie 2013: Orange TV îşi extinde portofoliul cu 5 canale noi: AXN HD, AXN Black, AXN White, AXN Spin şi Travel Channel.

De asemenea, pe lângă AXN HD, AXN Black şi AXN White, încă opt canale existente au acum dublare audio în limba maghiară: Discovery Channel, CBS Reality Extreme Sports, Discovery Science, Eurosport 2 HD, ID Investigation Discovery, Jim Jam şi MGM.

Canalele AXN HD şi AXN Spin sunt oferite în cadrul abonamentului World HD, care include acum 67 de canale româneşti şi internaţionale, dintre care 18 în format HD. Taxa abonamentului porneşte de la 8 euro/lună. Canalele AXN Black, AXN White şi Travel Channel HD sunt disponibile la abonamentul Universe HD, care include 100 de canale româneşti şi internaţionale, dintre care 37 în format HD, iar taxa abonamentului porneşte de la 12 euro/lună. Posturile AXN sunt în acest moment în perioadă de testare a semnalului, însă programele pot fi urmărite integral de către clienţii Orange TV.

„Prin adăugarea noilor canale în lista celor disponibile la Orange TV, dar şi prin dublarea unor canale în limba maghiară, răspundem cererilor clienţilor noştri, cărora le oferim acces la şi mai mult conţinut de interes pentru ei. Este primul pas de anul acesta, când le pregătim şi mai multe noutăţi, pentru a-i ajuta să fie şi mai aproape de emisiunile, filmele şi ştirile care-i interesează.” a declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer la Orange România.

AXN este canalul preferat de milioane de telespectatori din întreaga lume, fani ai filmelor de acţiune. Prin Orange TV, telespectatorii români pot urmări în premieră postul AXN HD, care include seriale explozive, producţii originale şi filme artistice de succes internaţional: serialele originale „Poliţişti fără frontiere” şi „Hannibal”, producţiile hollywoodiene „CSI: New York”, „NCIS”, „NCIS: L.A”, „Sherlock Holmes” şi „Dr. Watson”, „Minţi criminale” şi multe altele.

Postul AXN Black le aduce telespectatorilor şi mai multe filme de acţiune, precum serialele americane „Spartacus”, „Călători în preistorie: O nouă lume”, „Lege şi dreptate” si serialele-documentare „Cursa eroilor”, „Duck Commander” sau „Aurul negru”.

Din grila de programe a postului AXN White fac parte serialele dramă „Galeriile Paradise”, „Hotel Grand” şi „Mândrie şi prejudecată”, filmele semnate Nora Roberts, serialele europene „Dinastia Thorwald” şi „Destine”, care le promit telespectatorilor după-amiezi pline de mister şi de suspans.

Televiziunea AXN Spin include programe de divertisment adresate adolescenţilor şi tinerilor: seriale de top americane precum „Un vârcolac adolescent”, „Renegata” şi „90210”, seriale de animație, printre care „Naruto” și „Dragonball Ka”, şi festivalurile iTunes.

Travel Channel este un post de călătorii şi lifestyle, care le oferă telespectatorilor atât sfaturi practice pentru planificarea vacanţelor, cât şi momente de relaxare şi evadare din cotidian, prin intermediul unei game bogate de ghiduri de călătorie, documentare, emisiuni gastronomice sau emisiuni dedicate diferitelor hobby-uri. Din grila de programe a Travel Channel face parte si trilogia „Wild Carpathia”, care prezintă frumuseţile naturale şi tradiţiile României, de la pădurile şi satele transilvănene şi până la Delta Dunării.

Mai multe detalii despre serviciul Orange TV se gasesc pe http://www.orange.ro/tv/ .

Categorii