Aproximativ 400 de tineri au participat la acţiunile de voluntariat iniţiate de Orange în luna iunie

15 iul. 2013
/ /
Aproximativ 400 de tineri au participat la acţiunile de voluntariat iniţiate de Orange în luna iunie

Bucureşti, 15 iulie 2013. Orange continuă să se implice în dezvoltarea comunitaţilor locale prin încurajarea activităţilor de voluntariat. Anul acesta, în cadrul programului Pop Up Cinema (eveniment ce reuneşte sub aceeaşi umbrelă activităţi inedite, precum proiecţii de film în aer liber, ridicare de la sol în balon cu aer cald şi acţiuni de voluntariat în folosul comunităţii), desfăşurat în luna iunie la Fălticeni, Câmpina, Tîrnaveni şi Huşi, aproximativ 400 de voluntari au participat, alături de Orange, la activităţi de ecologizare şi reamenajare a spaţiului verde.

La Fălticeni, peste 200 de voluntari (în majoritate, elevi la Şcoala Gimnazială "M. Sadoveanu", Colegiul „Vasile Lovinescu”, Şcoala Gimnazială "Al. I. Cuza" şi Colegiul Naţional "Nicu Gane") au participat, alături de Orange si Asociaţia Fălticeni Cultural, la ecologizarea oraşului, colectând peste 40 de saci de deşeuri. Initiativa va fi continuată săptămânal de Asociaţia Fălticeni Cultural.

La Câmpina, aproximativ 50 de voluntari, elevi la Şcoala Gimnazială Centrală şi la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” au participat, alături de Orange şi Asociatia Un Strop de Fericire, la ecologizarea şi îngrijirea spaţiului verde din jurul Clubului Copiiilor, loc frecventat de aproximativ 2000 de tineri implicaţi în activităţi de educaţie extraşcolara. Cu această ocazie, voluntarii au reamenajat  aleea principală de acces în Clubul Copiilor, au recondiţionat bancuţele şi au vopsit poarta de acces în curtea interioară.

În cea de-a treia săptămână a lunii iunie, Pop Up Cinema de la Orange a ajuns la Tîrnăveni, acolo unde, cu sprijinul Casei de Cultură din oraş, aproximativ 50 de elevi, componenţi ai Fanfarei “Armonia” şi ai Ansamblului “Romano”, s-au mobilizat in vederea ecologizării malurilor Tîrnavei.

La finalul lunii, Pop Up Cinema de la Orange a ajuns la Huşi, prilej de implicare a locuitorilor oraşului într-o amplă acţiune de ecologizare. Alături de copiii ce participă la activităţile educative organizate în cadrul Casei de Cultură din oraş, membrii asociaţiei AlterEDU s-au alăturat iniţiativei Orange, participând la curaţarea zonei periferice a oraşului. În total, peste 60 de voluntari au colectat aproximativ 70 de saci de deşeuri.

În toate cele patru oraşe, primăriile şi administraţiile locale au contribuit la buna desfaşurare a activităţilor de voluntariat, mobilizând echipamentele necesare colectării deşeurilor rezultate în urma activităţilor de ecologizare.

Implicarea în dezvoltarea comunităţilor locale reprezintă una dintre priorităţile Orange de responsabilitate socială corporativă. De mai bine de 11 ani, Orange susţine constant, cu ajutorul angajaţilor implicaţi ca voluntari, cauze sociale, cultural-educative sau de mediu. Începând din acest an, compania şi-a propus să facă un pas înainte în direcţia încurajării voluntariatului, implicând nu doar proprii angajaţi, ci şi locuitorii oraşelor în care Orange desfaşoară acţiuni de voluntariat.

Prima acţiune de acest gen a fost realizată în luna iunie, cu prilejul evenimentului Pop Up Cinema, când Orange a invitat locuitorii din Fălticeni, Câmpina, Tîrnaveni şi Huşi să participe la infrumuseţarea unui loc din oraşul lor. Cei aproximativ 400 de voluntari implicaţi în activităţile de ecologizare şi reamenajare a spaţiului verde au fost răsplătiţi de Orange cu locuri VIP la proiecţiile de film, pop-corn şi răcoritoare gratuite.

Anul acesta, Pop Up Cinema a adunat aproape 4000 de spectatori, care au avut posibilitatea de a viziona filme în aer liber alături de familie şi prieteni, de a testa cele mai noi tablete şi telefoane din oferta Orange, experimentând, totodata, ridicarea de la sol într-un balon cu aer cald. În luna septembrie, Orange readuce Pop Up Cinema şi în alte oraşe din ţară.

Categorii