Caravana Orange - 4G discovery tour ajunge pe plajă

18 iul. 2014
/ /
Caravana Orange - 4G discovery tour ajunge pe plajă

Bucureşti, 18 iulie 2014. Între 19 iulie şi 3 august, Orange îi aşteaptă pe plaja H2O din Mamaia Nord pe toţi cei care vor să descopere într-un mod inedit beneficiile aduse de tehnologia de ultimă generaţie. Turiştii aflaţi pe litoral vor avea ocazia să se familiarizeze cu serviciile 4G, pentru care Orange are acoperire pe întreg litoralul şi cea mai extinsă acoperire din ţară: 47% din populaţia României şi 75% din populaţia urbană.

Cei care vizitează caravana pot testa cele mai noi smartphone-uri, servicii şi aplicaţii precum Orange TV, Deezer, Orange Cloud şi Orange Explorer, pentru care tehnologia 4G oferă o experienţă de utilizare îmbunătăţită prin transferul de date de mare viteză şi prin răspunsul imediat din partea reţelei. De asemenea, vizitatorii caravanei pot vedea un documentar despre evoluţia mijloacelor de comunicaţie. Nu în ultimul rând, 4G discovery tour include şi o zonă unde participanţii vor descoperi jocuri pe mai multe tipuri de ecrane şi la o masă interactivă, unde pot cânta la pian, se pot juca împreună cu îndrăgitele personaje Orange PrePay sau alte jocuri captivante.

În această perioadă, atât cei care vin la cortul 4G discovery tour din Mamaia, cât şi cei care vizitează zona Orange aflată în pasajul Universităţii din Bucureşti de joi până duminică vor putea juca fotbal împreună, de la sute de kilometri distanţă. Acest lucru este posibil datorită reţelei 4G şi tehnologiei Kinect folosite. În plus, ei au ocazia să le arate prietenilor, pe Facebook, fotografii realizate în timp ce trimit la poartă o minge virtuală sau în timp ce apără poarta. Programul jocului de fotbal interactiv este actualizat pe www.orange.ro/4g.

Participanţii la 4G discovery tour vor primi vouchere cu reduceri de 50 de euro pentru dispozitive 4G şi pot intra într-un concurs pentru a câştiga un smartphone prin tragere la sorţi.

„Prin accesul rapid la informaţii, transmiterea şi primirea de fişiere de mari dimensiuni, videoclipuri, programe de televiziune şi jocuri online, toate acestea în condiţii de mobilitate, tehnologia 4G poate schimba complet modul în care privim folosirea telefonului mobil. Aceste beneficii sunt pentru toţi clienţii, Orange fiind în continuare singurul operator din România care oferă servicii 4G pentru utilizatorii cartelelor pre-plătite şi care a inclus din 10 iulie internetul 4G în toate abonamentele noi pentru clienţii persoane fizice. În plus, clienţii Orange cu terminale compatibile au ocazia să testeze gratuit timp de 90 de zile internetul la viteze 4G, pentru a se convinge pe deplin de avantajele aduse de noua tehnologie.” a declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer la Orange România.

Categorii