Clienţii Orange sunt răsplătiţi cu şi mai multe beneficii prin programul de loialitate

1 oct. 2018
/ /
Clienţii Orange sunt răsplătiţi cu şi mai multe beneficii prin programul de loialitate

Orange România continuă seria produselor create împreună cu clienţii şi anunţă noul program de loialitate. Prin intermediul acestuia, clienţii au acum posibilitatea de a vota ce beneficiu doresc să fie inclus în program, au parte de dublarea punctelor Thank You cu oferta Orange Love şi sunt recompensaţi pentru anii petrecuţi în reţea.

Dublu puncte Thank You şi bonusuri speciale

Cu noul program de loialitate, clienţii Orange primesc înapoi 10% din valoarea facturii sub formă de puncte Thank You. Totodată, cei care au ales oferta Orange Love şi au adăugat la abonamentul de voce şi servicii de internet prin fibră şi TV prin cablu, sunt răsplătiţi cu puncte Thank You, reprezentând 20% din valoarea serviciilor facturate.

La aceste beneficii se adaugă 50 de puncte Thank You pentru prima conectare în contul My Orange, o lună de trafic de internet nelimitat cu ocazia zilei de naştere şi un voucher de 10% reducere la accesorii în magazinul online pentru ziua onomastică.

Avantaje pentru anii în reţea

După împlinirea unui an petrecut la Orange, clienţii vor fi recompensaţi cu 512 MB bonus de internet lunar ce se adaugă la resursele din abonamentul de voce. Acest bonus creşte cu fiecare an în plus petrecut la Orange. Astfel, un client cu o vechime de 8 ani în reţeaua Orange se va bucura de un bonus lunar de 4GB. De asemenea, fiecare an petrecut la Orange înseamnă 10% mai multă valoare pentru punctele Thank You la utilizarea lor în magazinul online pentru achiziţionarea telefoanelor dorite cu contract pe 24 de luni. Valoarea punctelor va crește cu 10% pentru fiecare an, timp de 10 ani, până când valoarea acestora se va dubla.

Votarea unui beneficiu suplimentar

Odată cu noul program de loialitate, clienţii au posibilitatea să voteze pentru unul dintre cele două beneficii:

  • Voucher cu 10% reducere la accesorii în magazinul online
  • Acces gratuit la colecția de filme de închiriat din secțiunea Movie Go disponibilă în Orange TV Go

Aceştia vor putea vota beneficiul preferat până pe 15 noiembrie 2018, urmând ca bonusul cu cele mai multe voturi să fie accesibil tuturor abonaţilor Orange, prin activarea lui din contul My Orange, în perioada 14 ianuarie – 31 martie 2019. Tot în My Orange, până la aflarea celui mai votat beneficiu, clienţii pot activa până pe 13 ianuarie 2019 opțiunea Family HD Go, gratuită timp de 3 luni, care le oferă acces la 91 de canale TV şi sute de filme şi episoade din seriale de top disponibile în aplicaţia Orange TV Go pentru telefon şi tabletă.

Mai multe informații despre noul program de loialitate sunt disponibile pe: www.orange.ro/orange-thank-you/

Categorii