Comunicare gratuită cu Ucraina pentru toți clienții Orange

25 febr. 2022
/ /
Comunicare gratuită cu Ucraina pentru toți clienții Orange

Orange România este solidară cu toți cei afectați de criza din Ucraina și vine în sprijinul acestora cu soluții urgente pentru a-i ajuta să comunice ușor cu cei apropiați și să aibă acces rapid la informație.

Acestea includ:

  • Pentru comunicarea cu persoane din Ucraina:

Apeluri și SMS-uri internaționale gratuite către Ucraina

  • Pentru persoanele aflate in roaming in Ucraina:

Apeluri, SMS-uri și internet gratuit în roaming

Gratuitatea serviciilor Apeluri internaționale și Roaming se aplică retroactiv începând cu data de 24 februarie până pe 31 martie. Pentru utilizatorii YOXO, gratuitatea devine disponibilă progresiv începând cu data de 25 februarie. Aceste măsuri sunt detaliate în ucraineană, română și engleză pe pagina https://www.orange.ro/ucraina/

  • Pentru persoanele afectate, care ajung pe teritoriul României din Ucraina:

Cartele PrePay gratuite distribuite în anumite puncte de frontieră de reprezentanții Orange.

Aceștia vor fi prezenți zilnic în intervalul orar 10-16 și pot fi recunoscuți după sigla Orange prezentă pe haine.

Beneficiile incluse pe cartela primită gratuit la punctul de trecere:

  • apeluri internațonale gratuite către Ucraina
  • nelimitat minute și SMS în rețeaua Orange Romania
  • 2000 de minute naționale și internaționale către fix sau SMS naționale, din care 300 minute sau SMS sunt și internaționale pe mobil UE
  • 6 GB internet national + 60 GB bonus internet national

Lista punctelor de frontieră unde se află reprezentanții Orange poate suferi modificări în funcție de situația din teren

  • Halmeu - Diakove (SM)
  • Sighetu Marmatiei – Solotvino (MM)
  • Siret - Porubne (SV)
  • Isaccea - Poromna Pereprava (TL)
  • Stânca- Costești (BT)
  • Sculeni - Sculeni (IS)
  • Albița- Leușeni (VS)
  • Oancea- Cahul (GL)
  • Galați – Giurgiulești (GL)

Informații complete sunt disponibile pe https://www.orange.ro/ucraina/

Categorii