În Bihor, Orange a extins acoperirea rețelei și a lansat oferte noi

19 dec. 2012
/ /
În Bihor, Orange a extins acoperirea rețelei și a lansat oferte noi

În Bihor, Orange a extins acoperirea rețelei și a lansat oferte noi

Bucureşti, 19 decembrie 2012. Orange România anunță îmbunătățirea acoperirii pentru serviciile de voce și date mobile în județul Bihor și lansarea unor oferte speciale cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Astfel, Orange a extins acoperirea în localitățile Aușeu, Sacadat si Sudrigiu și a îmbunătățit acoperirea în zona aeroportului, în zona Pieței agro-alimentare de pe Șoseaua de centură, în cartierul Rogerius, zona Praktiker, zona Podgoria și strada Făcliei din Oradea, precum și în zona de nord-est din Salonta și centrul localității Beiuș. Pentru serviciul de internet mobil, Orange oferă viteze de până la 43,2 Mbps în Oradea și în zona metropolitană a municipiului, în restul județului Bihor oferind viteze de până la 21,6 Mbps.

Locuitorii din Bihor sunt așteptați în magazinele Orange cu oferte care cuprind beneficii nelimitate pentru toate abonamentele Delfin, Cangur și Panteră din ofertă, începând de la 5 euro. Telefoanele mobile din ofertă pot fi cumpărate la aceleași prețuri atât de către clienții noi care aleg abonamentele Orange pe doi ani cât și de către clienții care prelungesc valabilitatea contractelor pe doi ani. De exemplu, bihorenii își pot lua telefonul Samsung E2230 la 11 euro împreună cu abonamentul Delfin 7 sau Orange Pasadena la 19 de euro cu abonamentul Cangur 12.

Clienții Orange PrePay care își activează o opțiune și își consumă minutele sau mesajele scrise incluse în mai puțin de 30 de zile primesc încă o opțiune cadou. De asemenea, prin programul Phone Credit dedicat clienților PrePay, ei pot să cumpere orice telefon din oferta Orange la un preţ redus şi au o ofertă suplimentară la achiziţionarea unui smartphone Orange Pasadena sau Nokia Asha 302: reducere suplimentară de 15 euro la prețul telefonului, un bonus de 300 MB şi un sticker cover pentru telefon cu personajele din reclamele Orange PrePay.

Cei care sunt în căutarea unui cadou special de sărbători pot alege din colecția de accesorii de iarnă care cuprinde mănuși cu Bluetooth incorporat, căciulă cu căști stereo, mănuși pentru touch screen, fulare și multe altele. De asemenea, clienții au la dispoziție o gamă variată de accesorii cu îndrăgitele personaje Millidge și Doig din reclamele Orange PrePay, precum tricouri, jucării de pluș, genți și altele.

Pentru a fi mai aproape de clienții săi din județul Bihor, Orange România a dezvoltat o rețea de distribuție care cuprinde 3 magazine proprii, 7 Orange Store (magazine în sistem de franciză) și 16 magazine ale partenerilor în 14 localități din județ.

O facilitate dezvoltată pentru clienții Orange din Oradea este posibilitatea de a plăti prin SMS călătoria cu mijloacele de transport în comun.

Un alt proiect inițiat în Oradea a fost programul de practică Orange First Step. Astfel, studenții și masteranzii din oraș s-au putut înscrie la sesiuni de practică în mai multe departamente din cadrul Orange România.

„Anul acesta am derulat mai multe proiecte pentru clienții noștri din Oradea care au vizat creșterea calității serviciilor și implicarea în comunitatea locală, direcție pe care intenționăm să o continuăm și în viitor”, a declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer Orange România.

Categorii