LG Optimus L9 disponibil în oferta Orange

15 nov. 2012
/ /
LG Optimus L9 disponibil în oferta Orange

Bucureşti, 15 noiembrie 2012. Orange România aduce în magazinele sale noul smartphone LG Optimus L9, din 16 noiembrie. Telefonul poate fi achiziţionat la preţul de 45 euro (TVA inclus) împreună cu abonamentul Panteră 29, ce oferă 1,5 GB pentru internet pe mobil, 250 minute naţionale şi internaţionale către fix, 250 SMS-uri naţionale, 2500 minute sau SMS-uri în reţea, TV pe mobil şi acces nelimitat în Portalul Orange pe mobil.

LG Optimus L9 funcţionează cu sistem de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich, un procesor dual-core de 1 GHz şi este dotat cu un ecran de 4,7 inci Corning® Gorilla® Glass 2. Pentru captarea imaginilor şi stocarea lor are o cameră de 5 MP şi dispune de memorie de 4 GB, plus posibilitatea adăugării unui card extern în format micro-SD. Are disponibil un acumulator de 2150 mAh, iar viteza de conectare la internet  poate ajunge până la 21,6 Mbps.

În plus, pe lângă aplicaţiile standard pentru Android, telefonul LG Optimus L9 are instalată aplicaţia QuickTranslator, cu funcţie de recunoaştere optică a caracterelor (OCR) a scrisului de mână şi suport pentru traducerea textelor din 44 de limbi diferite.

Telefonul este compatibil cu tehnologia HD Voice ce oferă calitate superioară şi claritate a sunetului şi diminuează zgomotul de fundal, Orange fiind singurul operator de telefonie mobilă care oferă serviciul HD Voice în România.

De asemenea, este compatibil cu tehnologia Near Field Communication (NFC), care îl recomandă pentru noi experienţe în special în ceea ce priveşte efectuarea de plăţi, accesul în mijloacele de transport sau utilizarea cardurilor de loialitate folosind telefonul mobil, urmând ca în viitor toate acestea să fie integrate de SIM-ul Orange.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.orange.ro şi  în magazinele Orange.

Categorii