Bucureşti, 28 octombrie 2014. Orange aduce mai multe beneficii clienților care au nevoie de internet de mare viteză pe tabletă, pe laptop sau pe dispozitivele de acasă și de la birou, conectate la cea mai extinsă rețea 4G și 4G+ din România.
Abonamentele Colibri și Colibri Explore, pentru laptop și, respectiv, tabletă, au fost simplificate la 3 variante, cu prețuri de 11, 17 și 21 de euro/lună (TVA inclus), potrivite unei utilizări individuale sau împreună cu familia ori prietenii. Abonamentele au mai mult trafic de internet inclus, viteze medii reale de 60-80 Mbps și trafic nelimitat în timpul nopții prin Happy Night, oferind o experiență digitală îmbunătățită. În funcție de nevoile lor, clienții pot alege ca după terminarea traficului 4G inclus să poată folosi nelimitat internetul la viteze de 128 Kbps fără costuri suplimentare, prin opțiunea Cost Control, sau să beneficieze în continuare de vitezele 4G, cu un tarif de 1 euro/500MB.Cu noile abonamente Colibri și Colibri Explore, clienții au acces la Orange TV Go[1] și 1GB trafic suplimentar pe lună timp de trei luni, pentru a se bucura de programe TV, filme, seriale și emisiuni oricând și oriunde.
Toate abonamentele au în ofertă un dispozitiv compatibil, fie că este vorba despre un modem USB, un modem Wi-Fi sau o tabletă. De exemplu, în cazul abonamentele Colibri Explore, clienții pot alege dintr-un portofoliu bogat de tablete performante. Împreună cu abonamentul Colibri Explore 11, care oferă 2 GB trafic de internet și este recomandat pentru o utilizare individuală, clienții primesc tableta Vonino Onyx QS la 0 euro. La Colibri Explore 21, care include 8 GB și poate permite folosirea în paralel a traficului de către mai mulți utilizatori, abonații primesc la 0 euro tableta LG G Pad 8.0, compatibilă 4G. Prețurile tabletelor sunt valabile la activarea sau prelungirea abonamentelor pe 2 ani.
De acum și portofoliul de internet pentru acasă şi birou aduce mai multe beneficii prin abonamentele Home Pack, Office Pack și Business Pack: viteză ridicată prin rețeaua 4G și conectare rapidă, fără a fi necesară instalarea de către operator, trafic nelimitat de internet, primii 75 GB la viteze medii reale de 60-80 Mbps prin rețeaua 4G și apoi de până la 256 Kbps prin opțiunea Cost Control, opțiunea Happy Night inclusă, precum și 25 GB spațiu de stocare în Orange Cloud. În plus, abonamentele oferă apeluri nelimitate către rețelele fixe naționale sau numerele favorite din rețeaua Orange, precum și sute de minute naționale și internaționale.[2] La toate abonamentele de internet pentru acasă și birou, clienții pot primi routerul Wi-Fi 4G Huawei E5172 la 1 euro.
Clienții persoane fizice care aleg 2 sau 3 abonamente pentru serviciile Orange pe 2 ani primesc cu 50% sau, respectiv, 100% mai multe beneficii pe toată durata contractuală.
“Cu cea mai mare acoperire 4G, de 78% din populația urbană, și viteze medii reale de 60-80 Mbps prin 4G și 150 Mbps prin 4G+, Orange le oferă clienților internet de mare viteză pe care se pot baza atât în mișcare, cât și acasă sau la birou. Cu noile abonamente de internet oferim clienţilor și mai multe motive să-şi echipeze tabletele şi computere personale cu conexiuni 4G, beneficiind astfel de o experiență online remarcabilă, fie că vor să lucreze, să se joace online sau să urmărească filme, fără constrângerea unui cablu și fără a aștepta instalarea unui serviciu.” a spus Vanina Ungureanu, Business Division Manager la Orange România.
---
[1] La abonamentele Colibri şi Colibri Explore, clienţii au inclusă opţiunea Universe HD Go timp de trei luni.
[2] Minutele internaţionale pot fi folosite către rețele fixe din Uniunea Europeană, rețele fixe şi mobile din Statele Unite și Canada.