Orange Romania premiază astăzi o nouă generație de absolvenți ai Orange Educational Program (OEP), proiectul educațional care crește viitoarele generații de specialiști în telecomunicații și printre primele inițiative de sustenabilitate implementate de o companie în România (1997).
La gala de absolvire, care se desfășoară la Centrul de Training Orange din cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, București, 31 de studenți vor primi certificatul care atestă parcurgerea și finalizarea programului Orange de educație academică în anul universitar 2023-2024. Pentru a le susține eforturile educaționale, pe parcursul studiilor, compania le-a oferit participanților de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, burse de practică, precum și burse pentru realizarea lucrării de licență în cadrul Orange în valoare de aproximativ 30.000 de euro.
„Acum 27 de ani, am început această colaborare cu mediul academic din România, cu speranța într-un sistem educațional mult mai bine adaptat la cerințele pieței muncii și cu dorința de a contribui la formarea celor mai buni specialiști în telecomunicații din țară, dar nu numai. Universitatea Politehnica a fost prima instituție de învățământ care s-a implicat în acest parteneriat și alături de care am pus bazele acestei inițiative, iar din anul 2000 am deschis programul către toate universitățile din țară care au programe de tehnologia informației. Astăzi, OEP este prezent în cele mai importante 12 centre universitare din România, iar peste 1400 de studenți au absolvit cu succes programul. Ne onorează încrederea tinerilor și suntem convinși că aceștia vor fi cei care vor inova în domeniul telecomunicațiilor. De asemenea, le mulțumim partenerilor noștri pentru rezultatele pe care le-am obținut împreună”, a declarat Marius Maican, Technology Director Orange Romania.
Despre Orange Educational Program
Programul oferă universităților oportunitatea de a dezvolta laboratoare în parteneriat cu Orange și acces la noile platforme tehnologice, care permit studenților să dezvolte și să testeze proiecte inovative cu aplicații practice. În același timp, studenții beneficiază de pachete educaționale care includ cursuri predate de experți din cadrul companiei sau susținute de reprezentanții companiilor partenere, stagii de practică în cadrul Orange și burse pentru participanții cu rezultate academice excepționale, precum și pentru cei care aleg să-și finalizeze studiile de licență, master sau doctorat la Orange.
Complementaritate cu alte programe Orange de educație și cercetare
Orange Educational Program este complementar programelor Orange Fab și Orange 5G Lab.
Totodată, pentru că inovația, educația și cercetarea se completează, anul trecut, Orange Romania, împreună cu parteneri cheie din zona academică – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) și Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) – a lucrat la dezvoltarea unui curriculum de laborator IoT pentru studenții din anii terminali de licență sau de masterat, veniți de la profile de electronică și automatică. Astfel, un pachet de 12 laboratoare a fost implementat în cadrul celor două universități.
Mai multe detalii despre Orange Educational Program sunt disponibile aici.