Orange aduce un nou smartphone star compatibil 4G, BlackBerry®Q10

22 mai 2013
/ /
Orange aduce un nou smartphone star compatibil 4G, BlackBerry®Q10

Bucureşti, 22 mai 2013. Începând de astăzi, BlackBerry® Q10 este disponibil la Orange pentru precomandă online, urmând ca din 29 mai 2013 să fie prezent şi în magazine. Clienţii care aleg să îl cumpere online în perioada precomenzilor vor primi cadou un BlackBerry® mini stereo speaker, în limita stocului disponibil.

Smartphone-ul star BlackBerry® Q10 este compatibil 4G, iar achiziţionat împreună cu abonamentul Panteră 39 pe 24 de luni,  preţul recomandat este de 249 euro (TVA inclus).

Pentru a oferi o experienţă rapidă, BlackBerry® Q10 este bazat pe noul sistem de operare BlackBerry 10. Are o tastatură clasică BlackBerry® reproiectată, îmbinată cu un ecran tactil OLED de 3,1 inchi, care afişează şi cel mai mic detaliu al unei imagini. BlackBerry® Q10 are cameră de 8 MP, memorie internă de 16 GB, un procesor Dual Core de 1,5 GHz cu 2 GB RAM şi este diponibil în două culori, alb şi negru.

Interfaţa este intuitivă, noul Q10 fiind conceput pentru a se adapta la modul în care utilizatorul lucrează şi comunică de pe un smartphone.

Cei care aleg BlackBerry® Q10 vor beneficia de avantajele tehnologiei HD Voice de la Orange. De asemenea, pentru transferarea conţinutului din telefonul existent în noul smartphone, ei pot apela online, în Orange shop sau la telefon, la ajutorul unui Orange Expert care îi va ghida în instalarea aplicaţiilor sau actualizarea software-ului. Orange recomandă clienţilor să opteze pentru o asigurare pentru telefon în primele 30 de zile de la achiziţie, pentru a-şi proteja investiţia de situaţii neprevăzute.

În oferta Orange se regăseşte şi smartphone-ul BlackBerry® Z10, lansat recent, cu acelaşi sistem de operare revoluţionar BlackBerry 10, dar cu ecran full touch.

Astfel, clienţii pot alege între modelul BlackBerry® Z10 cu ecran full touch şi BlackBerry® Q10, cu tastatură QWERTY şi ecran touch, în funcţie de preferinţe.

Categorii