Bucureşti, 24 septembrie 2012. În urma finalizării licitaţiei de spectru organizată de ANCOM, Orange România a câştigat dreptul de a utiliza 60 MHz blocuri-pereche în frecvenţele 800MHz, 900MHz, 1800 MHz şi 2600 MHz. Astfel îşi continuă planurile de susţinere şi dezvoltare a reţelei în vederea oferirii celor mai bune servicii de pe piaţă.
Pentru obţinerea acestor licenţe, Orange va plăti 227 milioane de euro. De asemenea, va investi suplimentar pentru eliberarea de spectru în frecvenţa 900MHz o sumă estimată la 100 milioane de euro, pe parcursul următorilor 2 ani. Acestor investiţii de 327 milioane de euro, li se vor adăuga investiţiile de implementare a serviciilor 4G. Toate acestea confirmă angajamentul pe termen lung în România, precum şi o importantă contribuţie la dezvoltarea mediului economic.
Frecvenţele de spectru obţinute în 800MHz, 1800 MHz şi 2600 MHz vor permite companiei să implementeze servicii 4G, susţinând astfel creşterea şi viteza serviciilor de date oferite. Orange va lansa serviciul de date 4G până la finalul anului 2012, după primirea acordului din partea autorităţilor, iar începând cu aprilie 2014 va putea oferi servicii 4G la cele mai bune performanţe ale sale.
Orange apreciază calitatea organizării şi profesionalismul dovedit de ANCOM pe toată durata procesului de licitaţie, desfăşurat în conformitate cu prevederile din caietul de sarcini.
„Este un moment important atât pentru piaţa de telecom, cât şi pentru Orange România, deoarece rezultatele licitaţiei pun bazele evoluţiei pieţei pentru următorii 16 ani. Cu această investiţie semnificativă, Orange reconfirmă promisiunea de a îi însoţi pe clienţi în era digitală şi de a le oferi cea mai bună experienţă în utilizarea serviciilor noastre. Privim cu încredere spre viitor pentru le oferi românilor în următoarele luni şi în următorii ani, viteze mobile mai rapide datorită acestei noi experienţe 4G.” a declarat Jean - François Fallacher, CEO Orange România.