Orange pregătește ateliere digitale în cadrul programului ”Școala Altfel”

13 mart. 2015
/ /
Orange pregătește ateliere digitale în cadrul programului ”Școala Altfel”

Bucureşti, 16 martie 2015: Orange România organizează ateliere digitale - “Internetul copiilor” - pentru elevii între 10 și 13 ani, în cadrul programului național „Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Astfel, între 6 şi 10 aprilie, Orange va organiza în total 25 de ateliere structurate sub forma unor workshopuri interactive.

Orice profesor poate înscrie o clasă de maximum 30 de elevi, cu vârste între 10 şi 13 ani. Pe parcursul a două ore, traineri specializați îi vor învăța pe elevi despre modul în care pot folosi tehnologia în mod responsabil în funcție de vârsta lor, care sunt resursele digitale utile în procesul de învățare și cum pot utiliza în siguranță internetul.

Înscrierile se pot face până pe 20 martie, printr-un e-mail la adresa csr@orange.ro, în limita celor 25 de locuri disponibile.

Atelierele educative „Internetul copiilor” sunt organizate de Orange România cu sprijinul Salvați Copiii România. „Un internet mai bun pentru copii” este, de altfel, una dintre direcțiile care fac parte din strategia Comisiei Europene pentru un mediu mai sigur pentru copii și tineri în explorarea mediului online. În cadrul programului ” Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, timp de o săptămână din al doilea semestru şcolar, fiecare unitate de învățământ urmează un orar ce include doar activităţi de educație non-formală.

Prin organizarea atelierelor „Internetul copiilor”, Orange continuă proiectele adresate elevilor prin care vrea să le ofere cât mai multe oportunități de educație, în special educație digitală pentru copii. De altfel, prin proiectele sale, Orange încurajează utilizarea adecvată a internetului, aceasta fiind unul din cei 4 piloni strategici ai programului Orange de responsabilitate socială: implicarea în comunitate, incluziunea digitală, protecția mediului și siguranța copiilor în mediul digital. În această direcție, Orange a organizat până în prezent două ateliere de programare SuperCoders, de care au beneficiat 140 de copii care au învățat noțiuni de bază de programare și siguranță pe internet.

Categorii