Orange România, angajator de top recunoscut la nivel european

21 mart. 2013
/ /
Orange România, angajator de top recunoscut la nivel european

Bucureşti, 21 martie 2013. Orange România primeşte certificarea Top Employers 2013 din partea institutului CRF, specializat în domeniul studiilor internaţionale privind gestionarea resurselor umane şi condiţiilor de lucru. Studiul recent finalizat analizează politicile şi practicile de resurse umane şi recunoaşte condiţiile de lucru din cadrul Orange România pentru standardele înalte de performanţă pe care le aplică, în linie cu cele stabilite la nivel european.

În cadrul procesului de analiză, au fost luate în considerare următoarele criterii: beneficii primare şi secundare şi condiţii de lucru, pregătire profesională şi dezvoltare, dezvoltarea carierei, cultura organizaţională, comunicare şi CSR. Rezultatele obţinute de institutul CRF au fost ulterior auditate de Grant Thornton – una dintre principalele organizaţii independente de contabilitate, impozite şi consultanţă din lume. Certificarea Top Employer primită de Orange România reprezintă o consecinţă firească a eforturilor depuse în timp de companie şi reflectă o cultură stabilă, prietenoasă şi un mediu de lucru ce se îmbunătăţeşte permanent prin adaptarea proceselor interne.

„Angajatorii de top certificaţi asigură angajaţilor contextul potrivit pentru ei în prezent, dar şi proiecte care să îi pregătească pentru următoarea etapă a carierei în cadrul organizaţiei.” a declarat Steven Veenendaal, membru în Consiliul de Administraţie al institutului CRF.

Orange continuă programele de instruire şi dezvoltare şi investeşte în dezvoltarea personală şi profesională a angajaţilor prin proiecte dedicate, oferind constant un mediu de lucru prietenos, deschis şi stabil.

„În contextul economic actual, aflat într-o dinamică permanentă, Orange România oferă siguranţă şi îşi respectă promisiunile faţă de angajaţi. Ne bucură aceasta recunoaştere, ca angajator care oferă claritate, un mediu prietenos, stabilitate şi premisele unui viitor optimist. Prin atribuţiile zilnice, ne străduim permanent să facem totul mai bine, oferind angajaţilor Orange ocazia să îşi valorifice la maximum potenţialul, folosindu-şi cunoştinţele, inspiraţia şi creativitatea. Obţinerea titlului de Top Employers 2013 arată că facem lucrurile la cele mai înalte standarde internaţionale. Suntem mândri să ne regăsim printre angajatori de top la nivel internaţional şi vom continua să aducem plus de valoare prin proiectele pe care le desfăşurăm intern.” a declarat Ioana Marcu, Directorul de Resurse Umane al Orange România.

Orange Romania este singura companie de telecom certificată la nivel european din România. Din cadrul France Telecom-Orange au primit certificarea Top Employers 2013 şi filialele din: Belgia, Franţa, Marea Britanie, Polonia, Slovacia şi Spania.

Pentru informaţii suplimentare despre proiect şi pentru a vizualiza profilul Top Employers al companiei vă invităm să vizitaţi www.topemployers.eu .

Categorii