Investitii in retele mai performante si tehnologii inovatoare care imbunatatesc experienta clientilor
In primele sase luni din 2026, Orange Romania a realizat o cifra de afaceri consolidata de 690 milioane de euro, reflectand o usoara crestere fata de aceeasi perioada a anului precedent. Astfel, Orange ofera servicii mobile pentru 9 milioane de clienti, internet fix in banda larga pentru peste 1 milion de clienti si servicii de televiziune prin cablu si satelit pentru aproximativ 1 milion de clienti.
In prima jumatate a anului 2026, Orange Romania a accelerat investitiile in retea si in inovatie tehnologica pentru a oferi clientilor servicii performante. Printre principalele noutati se numara lansarea Wi-Fi 7 pentru clientii rezidentiali, testarea la scara larga a tehnologiei 5G Standalone pentru clienti B2B pentru prima data in Romania, alaturi de consolidarea portofoliului de solutii de securitate cibernetica si extinderea acoperirii 5G/5G+. Aceste evolutii marcheaza primele rezultate ale implementarii, la nivel local, a strategiei globale Trust the Future, prin care Orange isi consolideaza infrastructura, capabilitatile tehnologice si isi extinde rolul dincolo de cel al unui operator telecom, catre un furnizor integrat de conectivitate si servicii digitale cu valoare adaugata.
Segmentul rezidential: flexibilitatea ofertei comerciale si capabilitatile retelei raman o constanta
Pe segmentul rezidential, Orange a continuat sa dezvolte o oferta flexibila, adaptata nevoilor diverse ale utilizatorilor, prin pachete convergente pentru servicii mobile si fixe si oferte comerciale atractive.
Astfel, in prima jumatate a anului, Orange a adus pe piata primul echipament Wi-Fi 7 pentru clientii rezidentiali si a lansat Net Fix 5G+, primul serviciu de internet fix prin 5G pentru acasa din Romania. Pe zona de mobil, compania a extins acoperirea 5G si 5G+ in noi orase, cat si in metroul bucurestean, si a continuat dezvoltarea ofertelor PrePay si YOXO.
Serviciul 100% digital YOXO isi continua evolutia pozitiva, cu o crestere de 15% in primul semestru din 2026, comparativ cu aceeasi perioada din 2025. Acest lucru confirma interesul tot mai mare al utilizatorilor pentru o experienta 100% digitala. Totodata, YOXO si-a marit ecosistemul de economie circulara, lansand alaturi de Recommerce o platforma de buy-back prin care incurajeaza clientii sa monetizeze telefoanele nefolosite.
Investitiile in retea si inovatia consolideaza experienta clientilor
Orange Romania a continuat dezvoltarea retelei si a portofoliului de servicii, pentru a raspunde cererii tot mai mari pentru conectivitate de mare viteza, cu investitii de peste 200 milioane de EUR in 2026, atat in retelele fixe, cat si cele mobile. Orange ofera cele mai mari viteze la internetul fix din tara: pana la 2,1 Gbps pentru clientii rezidentiali si 10 Gbps pentru segmentul business. Reteaua 5G/5G+ era disponibila in 130 de orase la finalul lui iunie 2026, plus pe intreg litoralul romanesc. Totodata, serviciile 5G/5G+ au fost extinse la 80% din reteaua de metrou din Bucuresti, fiind in prezent disponibile in 50 din cele 62 de statii si tuneluri. In ce priveste infrastructura fixa, in H1 2026 s-a facut trecerea la cea mai recenta tehnologie de fibra optica (FTTH: Fiber-to-the-home) pentru 220.000 de gospodarii, prin decomisionarea retelei de cupru si prin actualizarea vechei tehnologii FTTB (Fiber-to-the-building).
Veniturile din solutii integrate de IT si securitate cibernetica au crescut cu peste 20%
Orange Business a inregistrat in primul semestru din 2026 o crestere de peste 20% a veniturilor din servicii si echipamente IT&C. Securitatea cibernetica ramane unul dintre cele mai dinamice segmente de business, cu venituri in crestere cu peste 50%, pe fondul cererii accelerate pentru protectie digitala a organizatiilor. SCUT isi consolideaza prezenta pe piata, de asemenea. Serviciile oferite de noua companie protejau 2.800 de dispozitive pentru peste 125 clienti la finalul lunii iunie si investigasera peste 8.500 de incidente.
Proiectele ample de infrastructura IT si livrarile de echipamente pentru companii au sustinut, de asemenea, evolutia segmentului: veniturile din echipamente IT&C aproape s-au dublat fata de primul semestru din 2025, inregistrand o crestere de peste 90%.
Investitiile pentru incluziune digitala continua si in 2026
In prima jumatate a anului 2026, peste 29.000 de beneficiari au fost implicati in programele de educatie si incluziune digitala sustinute de Orange Romania si Fundatia Orange, dintre care peste 16.000 au fost parte a initiativei For Good Connections, platforma de responsabilitate sociala prin care Orange incurajeaza dialogul dintre parinti, profesori si copii pe tema sigurantei online. De asemenea, Fundatia Orange a investit aproape 1 milion de euro in programe de educatie digitala, formare profesionala si incluziune sociala.
Cea mai importanta noutate a semestrului este lansarea primului parteneriat public-privat dintre Fundatia Orange si Administratia Fondului Cultural National (AFCN), prin apelul de proiecte „Diz/Abilitatea – Incluziune prin cultura”. Prin acest parteneriat, Fundatia Orange cofinanteaza cu 20% fiecare proiect selectat, contribuind la un program de granturi cu o valoare totala de aproximativ 500.000 de euro in 2026.
Sustenabilitatea ramane o directie strategica
Orange Romania a continuat anul aceasta investitiile in eficienta energetica, reducerea emisiilor si dezvoltarea proiectelor de economie circulara. In primul semestru din 2026, consumul total de energie a scazut cu 8% fata de anul anterior, iar emisiile operationale de carbon (Scope 1 si Scope 2) s-au situat cu 7% sub nivelul preconizat.
Totodata, prin programul de economie circulara RE, 38.000 de telefoane vechi au fost colectate de operator si peste 5.000 de telefoane reconditionate au fost readuse in piata, cu 35% mai multe decat in aceeasi perioada a anului trecut.
In completarea programului existent, Orange a adus nou partener de buy-back in magazinele sale, care sunt acum echipate cu solutia de la Dipli. Parteneriatul este conceput pentru a simplifica fiecare buy-back in magazinele din toata tara, oferind o experienta unitara si un parcurs mult mai simplu pentru clientii care doresc sa isi transforme dispozitivul vechi in putere de cumparare.
„Industria telecom intra intr-o noua etapa de maturitate, in care conectivitatea devine fundatia unui ecosistem digital mult mai amplu. Avantajul competitiv nu va mai fi dat doar de performanta retelei, ci de capacitatea de a integra servicii digitale, securitate si inovatie intr-o experienta cu valoare adaugata pentru clienti. De aceea, chiar si intr-un mediu economic volatil, investitiile Orange fac parte mereu dintr-o strategie pe termen lung. Construim infrastructura de care clientii vor avea nevoie peste multi ani de aici inainte”, a declarat Julien Ducarroz, CEO Orange Romania.