Orange România începe a 3-a ediţie a programului Biciclete cu cravată

14 mai 2012
/ /
Orange România începe a 3-a ediţie a programului Biciclete cu cravată

Orange România începe a 3-a ediţie a programului Biciclete cu cravată

Bucureşti, 14 mai 2012. Începând cu 14 mai, Orange România dă startul programului Biciclete cu cravată, un program de bike-sharing gratuit dedicat angajaţilor companiei.

Scopul programului este să încurajeze angajaţii să utilizeze din ce în ce mai mult bicicleta ca mijloc alternativ de transport, astfel încât  să atragă atenţia asupra poluării şi să promoveze reducerea emisiilor de CO2.

Anul acesta programul a debutat cu un concurs de personalizat biciclete - “pimp your bike”. Şapte echipe alcătuite din angajaţi Orange au mers în parcul Herăstrău la Roaba de Cultură, unde şi-au construit bicicletele, încurajaţi fiind de susţinătorii cărora li s-au pus la dispoziţie diverse activităţi de relaxare. Cu ajutorul echipei Green Revolution au apărut în competiţie: Bicicleta de grădină, Bicicleta rock’n roll, Bicicleta tricotată, Bicicleta fashion icon, Bicicleta bio, Bicicleta low rider, Bicicleta spokesless - fără spiţe. Câştigătorul va fi votat pe intranet de către angajaţii Orange. Cei interesaţi să vadă care a fost desemnată cea mai simpatică bicicletă personalizată pot intra din 16 mai pe www.orange.ro/newsroom şi vor găsi poza bicicletei câştigătoare.

Programul “Biciclete cu cravată“ a început în 2010 în parteneriat cu Green Revolution. În primul an bicicletele au fost folosite de peste 800 de ori, de aproximativ 200 de angajaţi. În 2011 numărul închirierilor a crescut cu 50%, iar numărul angajaţilor care au folosit bicicletele s-a ridicat la aproximativ 300.

Programul se află la cea de-a 3-a ediţie şi se desfăşoară din luna mai până în luna octombrie. Angajaţii au la dispoziţie patru centre de închiriat biciclete în două sedii din Bucureşti, în Timişoara şi în Cluj.

Categorii