Primul an de Orange Educational Program la ASE
Bucureşti, 27 iunie 2012. Anul acesta Orange a creat Orange Educational Program, un program dedicat studenţilor la Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE). Între aprilie – mai 2012, peste 900 de studenţi au fost implicaţi în cele trei etape ale proiectului: sesiunile ştiinţifice, prezentările susţinute de experţii Orange[1] şi programele de internship.
Orange doreşte prin acest proiect să le ofere şansa studenţilor să observe cum sunt aplicate cunoştinţele teoretice pe care le primesc în cadrul facultăţii în situaţii practice de business, precum şi să înţeleagă mai bine sau să câştige experienţă în domeniul pe care şi l-au ales.
„Este necesar să ştii cum îţi alegi o carieră şi cum poţi deveni competitiv pe piata forţei de muncă. La fel de important este şi ca tinerii care vor să îşi construiască o carieră să îşi aleagă mediul potrivit, în acord cu valorile lor personale, şi să aibă disponibilitatea, răbdarea şi dorinţa să înveţe” spune Alexandru Popa, Learning Consultant în cadrul Orange.
Studenţii au avut ocazia să îşi completeze dezvoltarea profesională cu workshopuri care susţin construirea unui brand personal, organizate în Orange concept store. Temele dezbătute întăresc deprinderi aflate în sfera inteligenţei emoţionale şi susţin direcţii de dezvoltare ale unui profil de succes.
“Planificarea din timp a primilor paşi ai carierei este importantă pentru un traseu de succes. De aceea, prin acest program ne dorim să facem legătura între mediul academic şi cel de afaceri şi astfel, să le oferim studenţilor o perspectivă cât mai realistă asupra a ceea ce pot aplica în mediul de afaceri din ceea ce au învăţat pe parcursul studiilor. Totodată, studenţii au avut ocazia să îşi valideze opţiunile profesionale participând la activităţile din anumite departamente şi în domenii de activitate cât mai diverse.” a declarat Andreea Pătraşcu, coordonatorul proiectului şi Training & Organisational Development Manager în cadrul Orange România.
Mai multe detalii găsiţi pe www.orange.ro/educational-program/.
[1] Marketing, Financiar, Cercetare, Resurse Umane, Retail, etc.