reţeaua proprie de distribuţie Orange are acum 101 de magazine

23 ian. 2010
/ /
reţeaua proprie de distribuţie Orange are acum 101 de magazine

reţeaua proprie de  distribuţie Orange are acum 101 de magazine

Bucuresti, 22 decembrie 2008. Orange România îşi confirmă obiectivul de a încheia anul 2008 cu peste 100 de magazine în reţeaua proprie de distribuţie, odată cu deschiderea unui nou Orange Shop în Timişoara.

Situat pe Calea Sagului nr. 72-78, Orange Shop Timişoara este al 101-lea magazin propriu Orange şi al 4-lea deschis în Timişoara, în care clienţii au posibilitatea de a testa înainte de cumparare toate serviciile de voce şi date pe telefoanele şi laptopurile expuse, de a-şi plăti facturile Orange şi de a se bucura de beneficiile programului Orange Thank You.

Cu cele 101 de magazine proprii, 1.100 de magazine partenere şi aproximativ 35.000 de puncte de vânzare a cartelelor preplătite, Orange continuă să deţină cea mai amplă reţea de distribuţie a unui operator de telecomunicaţii mobile din România.

„Numai în acest an am investit aproape 5 milioane de euro în extinderea reţelei de distribuţie Orange prin deschiderea unor noi magazine proprii şi susţinerea partenerilor eficienţi care s-au extins în orase şi în zonele rurale. Anul viitor vom continua să ne urmăm strategia de dezvoltare echilibrată a reţelei de distribuţie, prin deschiderea de noi Orange shop-uri şi susţinerea partenerilor eficienţi în extinderea teritorială a propriilor reţele de magazine”, a spus Florin Popa,  Sales & Distribution Director Orange Romania.

Investiţiile cumulate ale Orange în România în perioada 1997-2008 au depăşit 1,6 miliarde de euro, dintre care aproximativ 200 de milioane au fost investiţi anul acesta în extinderea şi densificarea reţelei de telecomunicaţii, în dezvoltarea reţelei de distribuţie a serviciilor Orange şi în lansarea de noi produse şi servicii, printre care şi iPhone 3G.

Categorii