Cum plănuiește compania să construiască infrastructura digitală a viitorului
· Strategia Trust the Future: tehnologii care extind conectivitatea de la metrou până la comunicațiile directe prin satelit și tranziția operatorului într-un furnizor de infrastructură și servicii digitale
· Sub semnul inovației: investițiile de peste 200 milioane de euro planificate pentru 2026 vor susține dezvoltarea rețelelor și infrastructurii digitale
· Orange Romania introduce 5G Standalone și extinde portofoliul de tehnologii pentru aplicații de nouă generație
· Operatorul lansează Wi-Fi 7 pentru clienții rezidențiali, după implementarea tehnologiei în segmentul business
Orange Romania a început, din primăvara acestui an, implementarea la nivel local a strategiei globale Trust the Future, prin care își consolidează infrastructura și capabilitățile tehnologice pentru următoarea generație de rețele și servicii digitale de încredere. Planurile sale sunt susținute de investiții de peste 200 milioane de euro în 2026. Orange își consolidează astfel poziția pe piața serviciilor digitale, extinzând modelul tradițional de operator telecom către un portofoliu integrat de infrastructură, conectivitate și servicii cu valoare adăugată.
Printre cele mai noi tehnologii lansate vara aceasta de Orange se numără primul echipament Wi-Fi 7 pentru clienți rezidențiali oferit de un operator. Totodată, au fost realizate primele teste la scară largă ale tehnologiei 5G Standalone, la unele dintre cele mai mari concerte din România, pentru a vedea aplicabilitatea în mediul de business și în aplicații cu nevoi mari de trafic.
„Ani la rând, competiția din industria telecom s-a purtat în jurul vitezei, acoperirii și performanței rețelelor. Aceste criterii vor rămâne importante, desigur, însă nu vor mai fi suficiente pentru a deservi cerințele complexe ale clienților. Următorul deceniu va aparține operatorilor capabili să construiască infrastructură digitală de încredere. Într-o lume în care inteligența artificială crește complexitatea și riscurile digitale, încrederea devine principalul criteriu după care clientii își vor alege furnizorii. Orange a făcut deja pașii necesari pentru a evolua dintr-un operator telecom într-un furnizor de infrastructură și servicii digitale. Aceasta este strategia pe care o urmăm în România și este răspunsul nostru la schimbările profunde pe care le traversăm. Investim în rețele de nouă generație, în servicii de securitate cibernetică și tehnologii care extind conectivitatea de la metrou până la comunicațiile directe prin satelit. Inovația rămâne în centrul tuturor acțiunile noastre”, a declarat Julien Ducarroz, CEO Orange Romania.
Inovația începe de la infrastructură
Dezvoltarea continuă a infrastructurii de comunicații este un pilon important al progresului. Compania oferă viteze in retele fixe de până la 2,1 Gbps pentru clienții rezidențiali și 10 Gbps pentru segmentul business, iar rețeaua 5G/5G+ este disponibilă în peste 120 de orașe, o hartă care se extinde constant. Performanța rețelei fixe reprezintă baza pe care sunt construite noile servicii digitale lansate de companie.
Strategia Trust the Future se materializează prin investiții în infrastructura digitală pe care funcționează o parte tot mai mare din economia României. De la plăți digitale și servicii bancare, până la spitale, aeroporturi, industrie, administrație publică și aplicații bazate pe inteligență artificială, toate depind de rețele cu disponibilitate ridicată, latență redusă și niveluri tot mai avansate de securitate.
5G/5G+ intră într-o nouă etapă
Dezvoltarea 5G/5G+ nu mai înseamnă doar viteze mai mari pentru utilizatori, ci si facilitarea creșterii unor comunități și stimularea economiilor locale. Compania extinde serviciile 5G+ ultra-rapid pe litoral, în municipiul Constanța și în metroul din București, unde sunt deja acoperite peste 45 de stații, inclusiv tunelurile. La finalul lunii mai, aproximativ 3,5 milioane de terminale active în rețeaua Orange erau deja compatibile cu serviciile 5G+, ceea ce permite unui număr mare de clienți să beneficieze de această tehnologie.
Tocmai de aceea, operatorul a lansat o ofertă de testare a serviciului 5G+ ultra-rapid timp de 15 zile. Indiferent că un utilizator e sau nu client Orange, performanțele rețelei pot fi testate gratuit. Nu e nevoie de schimbarea operatorului sau de semnarea unui contract, iar activarea se face prin intermediul unui SIM nou din magazinele Orange sau prin eSIM prin orange.ro.
5G Standalone trece de la proiecte pilot la aplicații reale
După prima implementare funcțională, în Delta Dunării, 5G Standalone a fost testată în scenarii cu trafic extrem de ridicat, demonstrând modul în care 5G/5G+ poate deveni infrastructura pe care funcționează servicii publice esențiale. În cel mai mare test, cu ocazia unui concert cu zeci de mii de participanți, au fost obținute următoarele rezultate:
· peste 33.300 utilizatori au fost conectați simultan;
· traficul total a depășit 5,1 TB;
· viteza medie de download pe 5G a fost de 141 Mbps;
· tehnologia Network Slicing a permis funcționarea independentă a serviciilor critice.
Orange este în prezent singurul operator din România care ofera capabilitățile unei rețele 5G Standalone, tehnologia considerată următoarea etapă în evoluția 5G. Spre deosebire de arhitectura 5G utilizată în prezent, 5G Standalone permite, prin tehnologia Network Slicing, crearea unor "benzi dedicate" de rețea pentru servicii critice. În practică, acest lucru înseamnă că aplicații precum comunicațiile de urgență, terminalele de plată, sistemele de supraveghere sau rețelele industriale private își pot menține performanța indiferent de nivelul de trafic generat de utilizatorii obișnuiți.
Wi-Fi 7 ajunge și în locuințele românilor: Orange extinde către clienții rezidențiali cea mai nouă generație de conectivitate wireless
După ce a introdus în premieră tehnologia Wi-Fi 7 pentru clienții business, Orange o aduce acum și în segmentul rezidențial, prin lansarea serviciului Giga Wi-Fi împreună cu noul echipament Giga Box Wi-Fi 7.
Lansarea vine în contextul unei schimbări majore a modului în care este utilizată conectivitatea acasă. O gospodărie conectată poate avea simultan zeci de dispozitive active – smartphone-uri, laptopuri, televizoare 4K, console de gaming, camere de supraveghere, senzori și dispozitive smart home –, iar aplicațiile bazate pe inteligență artificială, streamingul video, cloud gaming-ul și videoconferințele cresc constant cerințele privind capacitatea rețelei.
Noul Giga Box utilizează standardul Wi-Fi 7, prin tehnologia Multi-Link Operation (MLO), care permite utilizarea simultană a mai multor benzi radio pentru aceeași conexiune. Aceasta aduce îmbunătățiri semnificative față de generațiile anterioare. Echipamentul introduce o arhitectură bazată pe trei rețele dedicate, pe care pot fi distribuite dispozitivele în funcție de tehnologia pe care o suportă, optimizând performanța întregii rețele din locuință. Astfel, conexiunile devin mai stabile, latența este redusă, iar performanța rămâne constantă chiar și atunci când numeroase dispozitive sunt conectate și utilizate în același timp.
În testele efectuate de Orange Romania, Giga Box a atins viteze de până la peste 2000 Mbps la download și peste 900 Mbps la upload prin Wi-Fi, utilizând smartphone-uri și laptopuri de ultimă generație echipate cu Wi-Fi 7.
Infrastructură digitală sigură: serviciile de cybersecurity completează strategia Trust the Future
Pe măsură ce economia se digitalizează accelerat și infrastructurile critice devin dependente de conectivitate permanentă, protejarea acestor ecosisteme devine la fel de importantă ca infrastructura care le susține. Unul dintre cele mai importante proiecte dezvoltate în această direcție este SCUT, compania specializată în securitate cibernetică lansată anul trecut de Orange Business împreună cu Orange Cyberdefense, lider european în domeniu.
La mai puțin de un an de la lansare, SCUT deservește deja peste 100 de companii, a investigat mai mult de 7.000 de incidente de securitate și monitorizează permanent peste 2.400 de echipamente. Cifrele ilustrează dezvoltarea activității în zona serviciilor de securitate, pe fondul unei cereri în creștere pentru servicii de monitorizare 24/7, detectare timpurie a amenințărilor și intervenție rapidă în cazul incidentelor cibernetice, susținute de AI.
Orange construiește un portofoliu integrat de servicii digitale adresate atât companiilor mari, cât și IMM-urilor. SCUT oferă serviciul MDR – Managed Detection and Response – care asigură protecție în timp real a tuturor echipamentelor dintr-o companie, indiferent de dimensiune, având o privire centralizată asupra tuturor sistemelor.
De la extinderea rețelelor 5G/5G+ și fibră optică până la comunicațiile prin satelit, Wi-Fi 7 și serviciile de securitate cibernetică, proiectele desfășurate de Orange conturează strategia: transformarea operatorului telecom într-un furnizor integrat de servicii și infrastructură digitală, capabile să susțină dezvoltarea economiei digitale a României în următorul deceniu.
Despre Orange Romania
Orange Romania face parte din Grupul Orange, unul dintre cei mai mari operatori globali de telecomunicații, care conectează sute de milioane de clienți din întreaga lume. Cu peste 11 milioane de clienți la nivel local și o cifră de afaceri anuală ce depășește 1,5 miliarde de euro, Orange Romania conectează 1 din 2 români și oferă o gamă extinsă de soluții de comunicații pentru clienți individuali și companii, de la servicii de conectivitate de bază la pachete complete de internet mobil, internet fix, TV și soluții IT&C complexe prin Orange Business. De la intrarea pe piața locală, Orange a realizat investiții de 4,7 miliarde de euro în România.