Orange România continuă demersurile de informare a clienților în legătură cu tentativele de fraudă din mediul online. Astfel, în cazul în care primești un SMS de forma prezentată mai jos, îți recomandăm să nu accesezi link-ul din text, să nu instalezi aplicația și să ștergi SMS-ul. Orange nu solicită clienților săi prin mesaje de tip SMS instalarea de aplicații pentru voicemail sau orice alt serviciu.
În cazul în care crezi că telefonul a fost infectat, este necesar să urmezi pașii de mai jos:
- Activează Google Play Protect, care permite ștergerea programelor malware.
- Dacă acest lucru nu funcționează, efectuează o resetare completă a dispozitivului la setarile din fabrică. Atentie! Acest lucru va șterge toate datele, inclusiv fotografiile și aplicațiile de pe telefon, care nu se vor putea recupera.
- NU efectua o copie de rezervă înainte de resetarea la setarile din fabrică, deoarece va face și o copie de rezervă a malware-ului.
Pentru a evita infectarea telefonului, îți recomandăm să instalezi întotdeauna doar aplicații de mobil care provin din magazine de aplicații oficiale și recunoscute, precum Play Store sau App Store.
Mai multe informații și recomandări găsești aici: https://www.orange.ro/termeni-si-conditii/#tentativefrauda