O nouă înfăţişare pentru Orange shop din galeria Auchan Titan
Bucureşti, 8 iulie 2013. Sâmbătă 6 iulie s-a redeschis Orange shop din galeria Auchan Titan. Situat în Bucureşti, bulevardul 1 Decembrie 1918, nr 33A, sector 3, în galeria Auchan Titan din Iris Titan Shopping Center, magazinul este deschis zilnic în intervalul orar 9.00 - 21.00.
Orange a pregătit o ofertă specială de redeschidere. Astfel, până pe 6 august, clienţii care activează abonamente de voce de minim 15 euro pentru 24 de luni sau îşi prelungesc abonamentul existent de minim 15 euro tot pentru 24 de luni, au o reducere de 20 de euro la cumpărarea oricărui smartphone.
Orange shop din galeria Auchan Titan prezintă, într-un cadru luminos şi o ambianţă călduroasă, un concept nou, prietenos, în care clienţii pot testa cum funcţionează cele mai noi smartphone-uri şi tablete, conectate în permanenţă la reţea, precum şi serviciile de internet mobil şi telefonie fixă.
În magazin clienţii pot alege dintr-o gamă variată de produse, de la accesorii pentru telefoane, tablete şi laptopuri, la camere foto, GPS-uri, e-book reader, rame foto, hard diskuri externe.
Prin intermediul reţelei de magazine proprii, în regim de franciză şi parteneri, Orange oferă clienţilor aceeaşi calitate pentru serviciile sale de vânzare şi asistenţă în toate punctele de distribuţie, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.