Orange aduce cea mai generoasă ofertă de fidelizare 4G și, în premieră, serviciul de internet 4G+ și 4G la metrou

18 sept. 2014
/ /
Orange aduce cea mai generoasă ofertă de fidelizare 4G și, în premieră, serviciul de internet 4G+ și 4G la metrou

abonații Orange pot primi promoţional bonus 1GB de internet 4G în funcție de vechimea în rețea clienţii Orange din 6 oraşe pot accesa în premieră internet la viteze 4G+, cu ajutorul primelor dispozitive compatibile din România Orange își extinde acoperirea 4G la metrou și își consolidează poziția de cea mai extinsă rețea 4G din România.

Bucureşti, 18 septembrie 2014. Orange pariază în continuare pe serviciile de internet mobil de mare viteză și aduce o ofertă specială cu beneficii 4G pentru clienţii existenţi. Din luna iulie, clienţii Orange sunt primii care pot naviga pe internet la viteze 4G la toate abonamentele, fără taxe adiționale. Pentru a se putea bucura cât mai mult de acces rapid la informaţii, videoclipuri şi fişiere de mari dimensiuni, precum şi de celelalte avantaje 4G, cei care au sau aleg un abonament din oferta curentă primesc acum bonus 1GB de internet 4G pe lună pentru fiecare an petrecut în rețea [1]. De exemplu, clienții Orange care au 17 ani în rețea, primesc câte 1GB de internet 4G pe lună timp de 17 luni.

De asemenea, clienții au facilități în plus pentru a-și schimba telefonul vechi cu unul 4G. Punctele Orange Thank You valorează dublu la achiziționarea unui astfel de terminal, iar prin programul Buy-Back clienții care vor să-şi schimbe smartphone-ul 3G cu unul 4G primesc o reducere suplimentară de 30 de euro peste valoarea evaluată pentru vechiul telefon.

Orange lansează internet 4G+

Tot astăzi Orange anunţă că este primul operator ce oferă cele mai rapide viteze de internet mobil, de până la 300 Mbps. Orange lansează singura reţea 4G+ deschisă clienţilor, cu ajutorul primelor dispozitive 4G+ din România: smartphone-urile Samsung Galaxy S5 4G+ și Samsung Galaxy Alpha 4G+ şi modemul Huawei E5786. Serviciul este disponibil în București[2], precum și în Brașov, Cluj-Napoca, Galați, Iași și Timișoara, unde clienții au avut ocazia să-l testeze încă din luna aprilie la Orange shop. Din 22 septembrie serviciul 4G+ va fi disponibil promoțional în toate abonamentele Panteră şi în abonamentele Business Open cu resurse nelimitate, din oferta actuală a clienților din cele 6 orașe.

Orange aduce 4G la metrou

Începând de astăzi, clienţii Orange din Bucureşti sau cei care călătoresc în capitală se pot bucura de internet la viteze 4G şi la metrou. Aici, traficul de internet în rețea a crescut într-un ritm susţinut în ultimii 3 ani, de când Orange a adus în premieră viteze de până la 43.2 Mbps, iar în ultimul an s-a dublat. Cei aproximativ 650 000 de bucureșteni care călătoresc zilnic cu metroul au de acum posibilitatea de a-și folosi timpul într-un mod util, pentru a naviga pe internet, a se informa, a urmări videoclipuri, a trimite și primi documente la viteze 4G.

Pe lângă acoperirea de la metrou, reţeaua Orange 4G se extinde în peste 200 de noi localități. Astfel, Orange continuă să ofere cea mai extinsă acoperire 4G, cu peste 1300 de localități, 48% din populația țării și 78% din populația urbană.

“Având la dispoziție un întreg ecosistem 4G – cea mai extinsă și mai rapidă rețea, un portofoliu variat de smartphone-uri, servicii 4G în toate abonamentele și în opțiunile de internet pentru utilizatorii PrePay, asistență dedicată și o gamă extinsă de servicii digitale – clienții Orange adoptă serviciile 4G într-un ritm mai accelerat decât în cazul serviciilor 3G. În plus, vitezele oferite de reţeaua noastră permit clienţilor mobilitate şi conectivitate crescute, eliberându-i de constrângerile de spaţiu ale unei conexiuni fixe şi făcând reţelele wireless şi mai atrăgătoare.” a declarat Jean-François Fallacher, Chief Executive Officer la Orange România.

[1]Clienții pot verifica pe www.orange.ro/4G numărul de luni în care primesc bonusul de 1GB trafic de internet 4G.

[2]În București, rețeaua 4G+ acoperă jumătate din populaţie.

Categorii