/

Orange Business Services încurajează prevenția în securitate cibernetică și lansează o soluție de scanare continuă a vulnerabilităților companiilor cu ajutorul AI

20 febr. 2023

Orange Business Services lansează comercial Threats Exposures Management, o platformă de management al vulnerabilităților care utilizează inteligența artificială pentru a scana, evalua și raporta riscurile de securitate ale companiilor ori ale instituțiilor publice care își desfășoară activitatea și în mediul online. Vulnerabilitățile pot fi descoperite în website-uri, aplicații web sau în alte resurse cu adrese IP publice proprii.

Odată detectată de către Threats Exposures Management, o vulnerabilitate poate fi evaluată și trimisă automat către o platformă de management (SIEM - Security Information & Event Management) sau gestionată în cadrul departamentului specializat al clientului. De asemenea, soluția generează rapoarte periodice, pentru o vizibilitate crescută în cadrul companiei asupra măsurilor de prevenție care pot fi luate, a rezolvării incidentelor și monitorizării acestora.

Datorită tehnologiei AI (inteligență artificială), utilizată în unul dintre modulele sale, Threats Exposures Management analizează cantități semnificative de date pentru a identifica tendințe și modele în comportamentul atacurilor și vulnerabilităților, dar și pentru a releva istoricul de exploatare, potențialul de risc și impactul asupra afacerii. Cu aceste informații, soluția furnizează evaluări și recomandări precise pentru managementul vulnerabilităților, ajutând organizația să prioritizeze și să abordeze cele mai critice probleme de securitate.

Prin implementarea soluției Threats Exposures Management de la Orange Business Services, organizațiile dobândesc: reactivitate îmbunătățită, prin reducerea riscului exploatării potențiale a vulnerabilităților de securitate de către autorii atacurilor cibernetice, realizându-se astfel o evaluare proactivă continuă; eficiență operațională, deoarece prin evaluarea listei de vulnerabilități ajută experții în securitate IT să remedieze mai întâi cele mai critice amenințări de securitate și să le abordeze ulterior pe cele minore; acces la un proces de raportare rapidă, prin reducerea volumului de lucru operațional pentru a identifica și a prioritiza amenințările de securitate, respectând atât reglementările interne, cât și pe cele externe.

<<Securitatea cibernetică este un domeniu critic în funcționarea sănătoasă a unei companii. La fel ca în medicină, prevenția este preferabilă „medicației” ori intervențiilor post factum în cazul unui atac. Threats Exposures Management nu este doar o soluție tehnologică, ci o abordare nouă, inteligentă în ceea ce privește securitatea, care ajută marile organizații să fie în gardă, să-și cunoască vulnerabilitățile și să ia măsuri la timp>> spune Florin Popa, Director Business to Business Orange România.

Threats Exposures Management este un produs dezvoltat în România de către o echipă de profesioniști în infosecurity, fiind administrat și integrat în infrastructura Orange Business Services. Soluția ajută la protejarea datelor companiei, la luarea imediată a măsurilor de securitate și prioritizarea rezolvării acestora, fiind accesibilă prin intermediul unei platforme web.

Mai multe detalii despre Threats Exposures Management: https://www.orange.ro/business/securitate-cibernetica/threats-exposures-management/

Categorii