Orange, cel mai de încredere brand de telefonie mobilă din România

7 mai 2015
/ /
Orange, cel mai de încredere brand de telefonie mobilă din România

Bucureşti, 7 mai 2015. Orange a fost numit de către consumatorii din România cel mai de încredere brand de telefonie mobilă, în cadrul studiului Trusted Brands 2015. Acesta este cel mai important studiu de piață despre mărcile cu cea mai bună reputație din Europa, iar în țara noastră este realizat de Tarsago România, deținătorul licenței Reader’s Digest.

Este al patrulea an când Orange primește această distincție, reconfirmând încrederea pe care consumatorii o au în produsele și serviciile sale, construită de-a lungul celor 13 ani de prezență a brandului în România. Pentru această ediție, criteriile de evaluare au fost "calitate", "valoare excelentă", "imagine puternică", "înțelegerea nevoilor clienților" și „responsabilitate socială”.

Titlul de Trusted Brand este rezultatul investițiilor constante pe care Orange le face pentru a le asigura clienților o experiență pozitivă la fiecare interacțiune pe care o au: la Serviciul Clienți, în Orange shop, Orange store sau în magazinele partenerilor, pe site-ul www.orange.ro și de fiecare dată când vorbesc la telefon, folosesc internetul sau se uită la televizor prin Orange TV. Pentru a susţine ambiţia legată de experienţa clienţilor, Orange acordă o atenţie deosebită construirii unei relaţii de încredere, bazată pe ascultarea cerinţelor şi găsirea soluţiilor potrivite.

Clienții Orange se pot bucura de servicii de voce și internet prin intermediul rețelei 3G cu acoperire națională, precum și de servicii de internet de mare viteză, prin cea mai extinsă rețea 4G din România  (65% din populația totală și 94% din populația urbană a țării). Și în prezent Orange derulează investiții susținute pentru a îmbunătăți experiența clienților la utilizarea serviciilor sale atât în exteriorul, cât și în interiorul clădirilor, în orașe și în mediul rural, în toate județele țării, precum și pentru a asigura cele mai perfomante servicii de internet mobil în condițiile creșterii adopției 4G.

Orange sprijină constant, de mai bine de 13 ani, cauze sociale, cultural-educative sau de mediu. Printre inițiativele sale se numară produse şi servicii responsabile precum oferta Senior, aplicaţia Content Lock şi cea mai recentă ofertă Orange PrePay, prin care susţine olimpicii la matematică, parteneriate importante cu universităti românești de prestigiu în cadrul Orange Educational Program, programul de Buy-Back, programe de voluntariat ale angajaților şi programele Fundaţiei Orange.

Astfel, atât prin implicarea în comunitate, cât și prin investiții permanente în calitatea rețelei, a produselor și serviciilor, Orange a devenit lider pe piața de telefonie mobilă din România și a păstrat această poziție de-a lungul anilor, menținând încrederea celor peste 10 milioane de clienți care au ales Orange.

Studiul Trusted Brands 2015 a fost realizat în perioada septembrie – noiembrie 2014 prin intermediul unui sondaj aplicat unui eșantion de participanți reprezentativ pentru România.

Categorii