Orange evoluează în pas cu lumea digitală

7 mart. 2016
/ /
Orange evoluează în pas cu lumea digitală

O nouă promisiune de brand, ce reflectă strategia Essentials 2020, centrată pe nevoile esenţiale ale clienților

Un nou portofoliu simplificat de abonamente și servicii pentru a-i ajuta pe clienți să fie conectați la tot ce contează mai mult pentru ei

Orice telefon 4G vine însoţit de o baterie Power Up cadou

Primul serviciu comercial de apel 4G din România prin cea mai extinsă rețea 4G și în curând apel Wi-Fi

Brandul Orange evoluează, pentru a răspunde noii sale strategii la nivel de Grup, Essentials 2020, și promisiunii pe care o face clienților: de a fi întotdeauna aproape pentru a-i conecta cu ce e esenţial în viaţa lor.

O nouă promisiune de brand

Brandul Orange vine cu o nouă promisiune - aceea de a-i conecta pe clienți la ceea ce contează pentru ei - în acord cu realitatea lumii digitale actuale. Rolul ei este să ghideze toate acțiunile companiei și să inspire cultura internă, de a asculta nevoile clienților pentru a le oferi cel mai bun răspuns.

Noua poziţionare a brandului este centrată în jurul a 9 teme ce corespund nevoilor esenţiale ale clienților, cărora Orange le răspunde prin produsele și serviciile oferite: Familie, Acasă, În mişcare, Distracţie, Beneficii, Stare de bine, Tarif, Tehnologie, Afaceri.

În comunicarea externă, promisiunea este exprimată printr-o nouă semnătură a brandului, „It’s all about what matters to you”, şi o nouă identitate vizuală, care explică într-un mod simplu şi prietenos felul în care serviciile Orange le pot face viaţa mai uşoară clienţilor.

Un nou portofoliu de abonamente și servicii, smartphone-uri şi tablete la 0 euro şi în rate, precum şi baterie Power Up cadou pentru a rămâne mereu conectat

Din 14 septembrie, clienții Orange vor avea la dispoziție o gamă simplificată de abonamente de voce și internet. Acestea înlocuiesc abonamentele Cangur, Panteră şi Colibri, pentru a răspunde mai bine nevoilor actuale de comunicare ale clienţilor care tind să folosească mai multe servicii şi să fie mereu conectaţi:

- Abonamentele de bază Orange Me, dedicate serviciilor de voce, și Orange Net, pentru internet, care şi includ mai multe resurse ca niciodată, precum și smartphone-uri sau tablete la 0 euro

- Pachetele Orange Share şi Orange Family, care vin cu beneficii la nivel individual sau la nivel de familie pentru cei care folosesc mai multe servicii:

Abonamentele Orange Share, pentru cei care folosesc atât un telefon, cât şi o tabletă, cu beneficii în plus și trafic de internet ce poate fi folosit în comun pe cele două dispozitive

Orange Family, adresate familiilor cu nevoi diferite de comunicare, ce-şi pot configura pachetele potrivite pentru a beneficia de apeluri nelimitate, trafic dublu de internet pe mobil sau reduceri în familie

- Orange Pro, abonamente individuale dedicate micilor întreprinzători, cu abundenţă de resurse, ce răspund nevoii de optimizare și dezvoltare a afacerilor. În plus, companiile mici şi mijlocii ce aleg abonamentele Orange Pro beneficiază de ofertele Orange Share şi Orange Family

Pentru a avea acces mai uşor la cele mai performante smartphone-uri şi tablete, abonaţii Orange cu vechime mai mare de un an vor putea cumpăra astfel de dispozitive şi în rate, cu plata direct pe factura Orange.

Pentru a se putea baza pe o conectivitate neîntreruptă, la achiziţionarea oricărui smartphone 4G ei vor primi cadou o baterie externă Power Up, pe care, atunci când se descarcă, o vor putea înlocui oricând cu o baterie plină la orice magazin Orange.

Fidelitatea este recunoscută și răsplătită

Programul Orange Thank You aduce beneficii noi pentru a răsplăti loialitatea clienților cu mai multe puncte, acordate acum şi pentru acţiunile din mediul digital. La aniversare, aceştia vor fi sărbătoriți cu reduceri la accesoriile preferate achiziţionate din magazinul online în funcție de vechimea în rețea, și-și vor putea alege bonusul preferat: minute naționale, internet sau roaming. Totodată, interacțiunile clienților în mediul online, precum plata online a facturii, reîncărcarea unui cont PrePay sau comenzile din magazinul online sunt de acum recompensate.

O rețea performantă, internet rapid şi noi inovaţii

În premieră apel 4G prin tehnologia VoLTE și în curând apel Wi-Fi utilizând tehnologia VoWiFi

În premieră în România și în Grupul Orange, clienții Orange România vor putea folosi serviciul apel 4G, bucurându-se astfel de o conexiune instantanee la apelare, de aproximativ 5 ori mai rapidă decât până acum, de o claritate excelentă a sunetului prin HD Voice, precum și de posibilitatea de a folosi în același timp servicii de voce și internet la performanțe 4G.  Serviciul apel 4G de la Orange a fost dezvoltat în parteneriat cu Samsung şi va fi disponibil de pe 14 septembrie împreună cu telefoanele Samsung Galaxy S6 și Samsung Galaxy S6 edge  din oferta comercială Orange.

Totodată, în curând Orange va oferi serviciul de apel prin rețelele Wi-Fi, optimizând astfel folosirea rețelei sale și extinzând acoperirea pentru serviciile de voce în locuri greu accesibile.

Pentru a răspunde nevoii crescute de conectivitate a clienților, Orange continuă investiția în rețea, în direcţia dezvoltării performanței și calității serviciilor 4G, a extinderii acoperirii din exteriorul și interiorul clădirilor, a unei mai bune experiențe pentru apeluri și internet și a unui consum redus de energie electrică.

Complexitatea lucrărilor realizate în ultimii 2 ani a fost echivalentă cu cea din cei 5 ani anteriori și a inclus programe de modernizare a echipamentelor în zonele urbane, precum și de densificare și optimizare a rețelei în toate județele țării. Până în prezent, clienții din 27 de județe ale țării și București se pot bucura de o acoperire şi o experiență a serviciilor îmbunătățite. În capitală, Orange are acum o reţea mai densă cu 50% pentru o acoperire 2G, 3G şi 4G superioară şi viteze de transfer mai mari. Acoperirea 4G în interiorul clădirilor a crescut cu 20%.

De asemenea, ca urmare a creșterii de 6 ori în ultimul an a traficului de internet 4G la metrou în rețeaua Orange, acoperirea 4G a fost îmbunătăţită pe toate liniile, astfel încât clienții să se poată baza pe o conexiune de mare viteză fără întrerupere.

Serviciile Orange 4G sunt disponibile prin cea mai extinsă rețea 4G din România, care acoperă în prezent 96% din populația urbană și 70% din cea națională, respectiv aproximativ 4200 de localități.

„Strategia noastră este construită în jurul clienților, cărora le facem o promisiune fermă. Prin noua noastră expresie de brand, prin noul portofoliu de abonamente, prin serviciile inovatoare, prin internetul de mare viteză și acoperirea în care investim continuu, ambiția noastră este de a le oferi clienților soluții performante pentru a fi conectați cu ceea ce e important în viețile lor, de la familie până la viața profesională. Aceștia vor descoperi la Orange ultimele tendințe și inovații digitale, răspunsul la așteptările lor și o experiență de calitate.” a declarat Jean-François Fallacher, Chief Executive Officer Orange România.

Categorii