/

Orange susţine comunitatea prin conectivitate şi echipamente pentru spitalele din prima linie

3 apr. 2020

Zilele acestea, când fiecare gest contează, solidaritatea, responsabilitatea şi grija pentru comunitate sunt esenţiale. Încă de la început, acţiunile Orange s-au concentrat pe asigurarea continuităţii serviciilor, oferirea de conectivitate neîntreruptă clienţilor şi protejarea tuturor angajaţilor săi, fără de care furnizarea acestor servicii nu ar fi fost posibilă.

În egală măsură, eforturile companiei se îndreaptă către susţinerea comunităţii, pentru care sănătatea, educaţia şi conectivitatea sunt vitale.

Conectivitate neîntreruptă pentru cei din prima linie

Mai mult ca oricând, de conectivitate trebuie să beneficieze și cei care îşi riscă viaţa şi sănătatea în fiecare zi. Astfel, tot personalul medical cât şi cel auxiliar (asistente, infirmiere, etc), clienţi Orange, care îşi desfăşoară activitatea în spitalele publice din prima linie destinate tratării pacienţilor afectaţi de noul coronavirus vor beneficia gratuit de internet nelimitat pe o perioadă de două luni. Acest beneficiu se acordă tuturor solicitărilor primite până în data de 31 mai 2020, iar procedura de aplicare poate fi găsită pe pagina dedicată campaniei.

De asemenea, în parteneriat cu Samsung România, Orange direcţionează către 55 de spitale publice de pe întreg teritoriul României, 330 de pachete formate din telefoane Samsung Galaxy A51 şi SIM-uri cu resurse de voce şi internet nelimitat valabile pe o perioada de 6 luni. Prin intermediul acestora, personalul medical îşi va putea desfăşura mai eficient activitatea şi va putea comunica mai uşor cu pacienţii aflaţi la distanţă sau cu alte cadre medicale.

Echipamente pentru spitale

Orange România, alături de Fundaţia Orange, continuă să sprijine comunităţile şi societatea românească. Astfel, Fundația Orange se implică în lupta împotriva noului coronavirus prin alocarea sumei de 400.000 EUR către Crucea Roșie Română. Suma va fi folosită pentru dotarea secțiilor de ATI cu aparate de ventilație artificială pentru spitale publice din țară, precum şi pentru achiziționarea de echipamente de protecţie.

Conectivitate pentru educatie

Educatia rămâne şi ea indispensabilă. Prin intermediul platformei Digitaliada, Fundația Orange susține continuitatea procesului educațional și comunicarea dintre profesori, elevi și părinți încă de la suspendarea cursurilor. Cu peste 10.000 de conturi noi, adăugate în mai puțin de două săptămâni, secțiunea Învățare și testare online s-a dovedit  un instrument foarte util, alături de cele peste 2000 de resurse educaționale, disponibile gratuit pe www.digitaliada.ro. În plus, pe durata stării de urgentă, toţi clienţii Orange beneficiază de trafic de date gratuit în platforma Digitaliada.

Pe lângă resursele educaționale din platforma Digitaliada, în perioada 26 martie - 14 aprilie Orange susţine o serie de webinare gratuite de programare în cadrul SuperCoders. Alături de trainerii din echipa Simplon România, copiii cu vârste între 10 și 14 ani îşi vor dezvolta creativitatea şi abilitatea de a scrie cod, dar şi de a rezolva noi provocări cu ajutorul tehnologiei.

„Este rândul nostru să avem grijă de cei care acum duc pe umerii lor o presiune imensă, responsabilități cu impact uman și economic major. Pentru acest motiv, considerăm că este datoria noastră, a tuturor, să sprijinim cadrele medicale în eforturile lor și să le ușurăm misiunea de a face România bine. Acțiunile de sprijin anunțate astăzi de Orange și Fundația Orange vizează în mod direct sectorul medical, însă au ecou în întreaga comunitate. Aparatura medicală este instrumentală medicilor, însă vitală pacienților. Momentele dificile le depășim mai ușor împreună, de aceea, fiecare gest contează.” a declarat Liudmila Climoc, Chief Executive Officer al Orange România.

Informaţii complete despre lista spitalelor beneficiare şi a echipamentelor acordate pot fi găsite pe pagina dedicată din platforma de responsabilitate socială a Orange, Pentru mâine: responsabilitate-sociala.orange.ro/pentru-comunitate/fiecare-gest-conteaza/

Categorii