Poate părea că exagerăm, dar pentru colegii din Orange România, Luiza Müller nu mai are nevoie de nicio prezentare. Nu e doar unul dintre cei mai vechi angajați din companie, ci și omul care de peste patru ani ține foarte bine în mâini frâiele departamentului de resurse umane, zonă vitală pentru orice business, indiferent de amploarea lui. Mai mult, chiar și cei care nu sunt foarte familiarizați cu traiectoria ei profesională și cu parcursul la Orange simt că o cunosc foarte bine pe Luiza, căci personalitatea ei efervescentă, zâmbetul mereu prezent, disponibilitatea de care dă dovadă și energia cu care întâmpină orice task, întâlnire sau eveniment sunt o carte de vizită elocventă. Pentru că ne-am dorit să aflăm puțin mai multe despre Luiza cea de la job, dar și despre Luiza din viața privată, am invitat-o la un pahar de vorbă și am descoperit o sumedenie de lucruri très sympa.
O să începem concret, cu mici informații biografice & fișa postului 👇
Luiza Müller, româncă get beget, bucureșteancă, optimistă incurabilă. Sunt mamă, soție, fiică, prietenă, soră, nașă, cumnată etc., dar cred că cel mai bine mi se potrivește rolul de mamă (sper să nu vadă soțul meu asta 😊). De-abia aștept să adaug la „palmares” și rolul de bunică! Îmi place să fiu înconjurată de oameni, de mulți oameni, îmi place să citesc, să cânt și sunt un cinefil înrăit.
Fișa postului? Cap de finanțist, inimă de HR-ist. Iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii cu care lucrez, mă încarc și învăț de la ei zi de zi. Cred că sunt un șef bun!
Cum ai ajuns la Orange România?
Acum 23 de ani vorbeam de Mobilrom, de Dialog și de Alo, nu de Orange România. Veneam dintr-o firmă mică de contabilitate și am zis să-mi încerc norocul. Și bine am făcut: 13 iulie 1998 a fost o zi extraordinară și așa au fost toate zilele de atunci încoace. Evident, nu a curs lapte și miere în fiecare zi, dar în 23 de ani am învățat cât într-o viață de om. Și încă am de învățat. Știu că sună clișeic, dar Orange e a doua mea casă, iar echipa mea, a doua mea familie. Am văzut multe în 23 de ani, am văzut cum a crescut compania, cum ne-am schimbat, cum am inovat, cum am devenit lideri de piață. Și vreau să fiu martora unor schimbări și mai însemnate. Și să pun umărul ca ele să se înfăptuiască.
Suntem curioși, recunoaștem: de ce ai simțit nevoia să faci un switch către HR, după un parcurs atât de frumos în lumea finanțelor?
La 50 de ani te gândești ce ți-ai dori să faci din ce nu ai făcut. Și, cum tot ceea ce este legat de oameni îmi vine foarte natural, am zis să încerc. Și am încercat. Și mi-a ieșit. A fost un proces de recrutare lung și greu, dar a meritat din plin. M-am reinventat în HR, sau cel puțin așa cred și sper!
Asta nu înseamnă că am renunțat la finanțe – pun cifre în Excel imediat 😊.
Trecerea de la finanțe la HR pare să fi fost ușoară pentru tine; să fie ușurința universal valabilă pentru cei care vor o schimbare profesională? Ce piedici pot apărea?
Ei bine, nu a fost ușor deloc; veneam dintr-un domeniu în care eram guru într-unul unde eram învățăcel. Nu e nimic ușor în viață, dar tocmai acest lucru o face atât de interesantă. Piedici? Dacă nu îți dorești acel lucru, acea schimbare cu tărie, dacă nu crezi în tine, dacă nu ești dispus să înveți în fiecare zi, dacă aștepți ziua perfectă, dacă, dacă, dacă... toate astea sunt piedici. Am visat, am crezut, m-am văzut în rolul acesta din HR și asta mi-a dat toată motivația și puterea să fac acest „salt în necunoscut”.
Știm că ești mama a doi copii minunați, ambii artiști. Ne poți spune câte ceva despre parcursul lor profesional atât de interesant?
Aveți la dispoziție câteva zile să vă povestesc? De fapt, sunt mama a trei artiști, pentru că și nora mea este artistă. Mă laud cu o actriță, un tenor și o soprană. Maria, fata mea, a studiat teatrul la NYU – Tisch School Of The Arts, de unde a absolvit ”Magna Cum Laude with honors”. Vladimir, fiul meu, și Corina, nora mea, au absolvit Royal Irish Academy of Music, Irlanda, iar acum Vladimir este masterand la Conservatorul din Glasgow. Vă puteți imagina cum e cu toți trei în casă când au de repetat? Am inima cât lumea întreagă când vorbesc despre ei, sunt copii extrem de talentați, dar, în același timp, foarte muncitori și foarte responsabili.
Maria și-a înființat acum 2 ani propria companie de teatru la NY, EtAlia Theater, a jucat în filme, a scris scenarii de film. Cu filmul „Smoking”, un film de scurtmetraj, regizat de Victor Cioabă, a ajuns la Cannes. A fost distribuită și a jucat în „Maria, Regina României”. Pentru rolul din „Where are you from again?”, film de scurtmetraj scris de ea, unde a interpretat rolul principal, a primit premiul pentru cea mai bună actriță la Indie Short Fest – Los Angeles International Film Festival.
Vladimir și Corina au fost invitați să cânte anul acesta, ca și în anii trecuţi, la Festivalul de operă de la Wexford, Irlanda. Au cântat, de asemenea, pe scenele Irish National Opera din Dublin, Northen Ireland Opera din Belfast şi Lyric Opera Production Dublin. Corinei i s-a oferit un rol in cadrul Glyndebourne Opera Festival, UK, care, din păcate, s-a amânat pentru anul viitor din cauza pandemiei.
Pare că mă laud, nu? Chiar mă laud!
Cum se manifestă latura ta artistică, presupunând că ești ”responsabilă” pentru talentul transmis copiilor?
Ha, ha, ha! Am talent la muzică și la scris. Cred 😀
Trecând într-un alt registru, ce pasiuni, planuri sau dorințe speri să concretizezi în viitorul apropiat?
Îmi doresc de mult timp să scriu o carte, îmi doresc să vizitez multe locuri, îmi doresc ce își dorește orice om obișnuit – să trăiască din plin fiecare secundă din viață, cât mai frumos și cât mai cu sens.
Last, but not least: finanțele au fost prima dragoste, acum HR-ul este iubirea matură, poate viitorul să aducă și alte îndrăgosteli surpriză pe plan profesional?
Nu, prima dragoste n-au fost finanțele; mi-am dorit să mă fac profesoară de română, apoi cântăreață de operă (dar nu am avut bani să mă pregătesc), pe urmă ofițer în armată (și cred că mi-ar fi stat bine in uniformă 😊), abia apoi au venit finanțele. Deci, am cam fost îndrăgostită la viața mea 😊.
HR-ul este iubirea matură, într-adevăr. Dacă mă întrebi azi, îți zic că e și ultima. Mâine, cine știe?
